Jeffrey Sachs în Parlamentul European
Profesorul Jeffrey Sachs a susținut recent un discurs controversat în Parlamentul European în care a criticat politica externă americană post-Război Rece, a oferit o interpretare alternativă a cauzelor războiului din Ucraina și a pledat pentru o Europă cu politică externă independentă. Această analiză examinează argumentele principale ale lui Sachs, contextul afirmațiilor sale și validitatea lor în lumina evidențelor istorice și a perspectivelor alternative.
Cine este Jeffrey Sachs?
Jeffrey Sachs este un economist de renume mondial, profesor la Universitatea Columbia și director al Centrului pentru Dezvoltare Durabilă. Cu o carieră impresionantă, a consiliat guverne din întreaga lume, în special în Europa de Est și fosta Uniune Sovietică în perioada de tranziție post-comunistă. A fost consilier economic pentru Polonia (1989), Uniunea Sovietică sub Gorbaciov (1990-1991), Rusia sub Elțîn (1991-1993) și Ucraina (1993-1994).
Sachs se bucură de o reputație semnificativă ca expert în dezvoltare economică și sustenabilitate, fiind autor al numeroase cărți și articole științifice. În ultimii ani, pozițiile sale privind relațiile internaționale, în special conflictul din Ucraina, au generat dezbateri aprinse în comunitatea academică și politică.
Puncte Cheie ale Discursului lui Sachs
1. SUA ca hegemon unipolar după 1991
Sachs susține că după căderea Uniunii Sovietice, Statele Unite „au adoptat o viziune dominatoare asupra lumii, crezând că pot acționa după bunul plac.” El caracterizează politica externă americană ca fiind agresivă și intervenționistă, citând operațiunile militare din Orientul Mijlociu, Balcani și Africa ca dovezi ale acestei abordări.
În viziunea sa, decizia SUA de a menține și extinde NATO după Războiul Rece reflectă o strategie deliberată de a-și consolida hegemonia globală, nu o preocupare reală pentru securitatea europeană.
2. Promisiunile neonorate privind neextinderea NATO
Un argument central al discursului este că liderii occidentali, inclusiv secretarul de stat american James Baker și ministrul de externe german Hans-Dietrich Genscher, au promis Uniunii Sovietice în 1990 că „NATO nu se va extinde spre est” după reunificarea Germaniei.
Sachs susține că aceste promisiuni au fost făcute într-un „context juridic” ca parte a negocierilor pentru reunificarea Germaniei, dar au fost ulterior încălcate prin deciziile de extindere a NATO începând cu 1994.
3. Ucraina și Georgia – ținte strategice pentru încercuirea Rusiei
Conform lui Sachs, interesul special al SUA pentru Ucraina și Georgia face parte dintr-o strategie mai amplă de a limita accesul Rusiei la Marea Neagră și, implicit, la Mediterana Estică. El compară această abordare cu strategia Imperiului Britanic din secolul al XIX-lea.
„Ideea era că vor fi Ucraina, România, Bulgaria, Turcia și Georgia ca litoral al Mării Negre care ar priva Rusia de orice statut internațional prin blocarea Mării Negre.”
4. Negocierile de pace din 2022 sabotate de Occident
Una dintre cele mai controversate afirmații ale lui Sachs este că Ucraina și Rusia erau aproape de a încheia un acord de pace în primele săptămâni ale războiului, dar Ucraina „s-a retras unilateral… De ce? Pentru că Statele Unite i-au spus să o facă.”
El susține că a fost informat personal despre aceste negocieri și că Regatul Unit, prin vizita premierului Boris Johnson la Kiev, a contribuit la abandonarea acestora.
5. Apel pentru o Europă independentă strategic
Sachs pledează pentru o Europă cu o politică externă proprie, independentă de SUA:
„Europa ar trebui să aibă o politică externă care să fie o politică externă europeană, nu doar o politică de rusofobie… Vă rog, nu aveți oficiali americani în fruntea Europei. Aveți oficiali europeni. Veți trăi cu Rusia pentru mult timp, așa că, vă rog, negociați cu Rusia.”
Evaluarea Criticilor și Evidențe Contradictorii
Unipolaritatea americană – o viziune simplificată?
Deși influența globală a SUA a crescut indiscutabil după 1991, caracterizarea politicii externe americane ca fiind exclusiv „dominatoare” este reductivă. Administrațiile americane succesive au avut strategii variate:
- Administrația Clinton (1993-2001) a promovat conceptul de „enlargement and engagement” – o combinație de extindere a democrației și implicare în instituții multilaterale
- Chiar și în perioadele de unilateralism american mai pronunțat, SUA a continuat să sprijine instituții internaționale precum ONU, FMI și Banca Mondială
Politologul Joseph Nye Jr. a făcut distincția între „hard power” (puterea militară și economică) și „soft power” (atracția culturală și valorile democratice), argumentând că influența americană s-a bazat pe ambele.
Promisiunile privind NATO – context și nuanțe
Istoricii au analizat extensiv discuțiile din 1990 privind viitorul NATO. Documentele declasificate confirmă că oficialii occidentali au discutat despre neextinderea NATO dincolo de Germania reunificată, dar:
- Aceste discuții au avut loc înainte de dizolvarea Pactului de la Varșovia și a URSS
- Se refereau inițial la neextinderea NATO în Germania de Est după reunificare
- Nu au fost niciodată formalizate într-un tratat scris și obligatoriu juridic
Mark Kramer de la Harvard a argumentat că „promisiunile”, dacă au existat, nu au fost făcute într-un context juridic obligatoriu. Mai mult, extinderea NATO a fost solicitată activ de statele est-europene, dornice să se integreze în structurile occidentale după decenii de dominație sovietică.
Decizia suverană a statelor est-europene
Sachs minimizează constant agenția națiunilor est-europene. Polonia, Ungaria, Republica Cehă și statele baltice au căutat activ aderarea la NATO din motive de securitate legitime, bazate pe experiența istorică traumatică sub dominație sovietică.
Vaclav Havel, fost președinte al Cehoslovaciei și apoi al Republicii Cehe, a declarat în 1997: „Nici NATO, nici Statele Unite nu și-au împins frontierele spre est… Democrațiile din Europa Centrală și de Est au dorit să se alăture Alianței din proprie voință, pentru că și-au văzut în ea garanția libertății lor.”
Negocierile din 2022 – realitate sau narațiune selectivă?
Afirmația că negocierile de pace din 2022 au fost sabotate de Occident rămâne insuficient susținută de dovezi publice:
- Delegatul ucrainean Davyd Arakhamia a declarat în 2023 că negocierile au eșuat din cauza atrocităților descoperite la Bucha și a deciziei Rusiei de a-și concentra eforturile militare în Donbas
- Investigația Reuters, citând surse din interiorul Kremlinului, a sugerat că Putin însuși a respins un acord preliminar
- Niciun document sau declarație oficială credibilă nu confirmă presiunea directă a SUA sau Regatului Unit asupra Ucrainei de a abandona negocierile
Omisiuni semnificative în discursul lui Sachs
Agresiunile anterioare ale Rusiei
Sachs menționează rar acțiunile Rusiei care au precedat invazia din 2022:
- Războiul din Georgia (2008)
- Anexarea Crimeei (2014)
- Sprijinul pentru separatiștii din Donbas (2014-2022)
Aceste evenimente au contribuit semnificativ la percepția de amenințare în rândul statelor est-europene și au influențat politicile NATO și UE.
Aspirațiile suverane ale Ucrainei
Discursul neglijează dorința populației ucrainene pentru independență și orientare euro-atlantică, manifestată în:
- Revoluția Portocalie (2004)
- Euromaidan/Revoluția Demnității (2013-2014)
- Multiple alegeri democratice care au favorizat forțele pro-europene
Sondajele de opinie arată o creștere semnificativă a sprijinului pentru aderarea la NATO în Ucraina după anexarea Crimeei în 2014, reflectând preocupările de securitate legitime.
Context global și perspective diverse
Pentru o evaluare echilibrată, trebuie considerate perspective din diferite unghiuri:
Perspectiva rusă: Rusia a perceput extinderea NATO ca o amenințare la adresa securității sale, amplificată de sentimentul de marginalitate după pierderea statutului de superputere. Academicianul rus Sergei Karaganov a descris acest „sindrom al înfrângerii” și impactul său asupra politicii externe ruse.
Perspectiva est-europeană: Pentru statele care au experimentat dominația sovietică, aderarea la NATO și UE a reprezentat o garanție esențială pentru independență și securitate.
Perspectiva ucraineană: Ucrainenii au demonstrat repetat aspirații pro-europene și democratice. Istoricul Yaroslav Hrytsak subliniază importanța înțelegerii identității naționale ucrainene în evoluție ca factor determinant în relațiile sale externe.
Meritul unei perspective alternative
Discursul lui Jeffrey Sachs oferă o perspectivă provocatoare care contrastează cu narațiunile dominante din Occident. Deși multe dintre criticile sale merită reflecție, analiza sa prezintă simplificări și omisiuni importante.
Valoarea principală a intervenției sale este că ne determină să reexaminăm ipotezele despre relațiile internaționale post-Război Rece și să considerăm perspective alternative. Europa are într-adevăr nevoie de o voce mai coerentă și independentă în politica mondială, dar aceasta trebuie construită pe valorile fundamentale europene, inclusiv respectul pentru dreptul internațional, suveranitatea națională și drepturile omului.
În final, înțelegerea complexității relațiilor internaționale necesită o analiză nuanțată care recunoaște agenția tuturor actorilor implicați și contextul istoric complet, dincolo de narațiunile simpliste despre „agresori” și „victime”.
